RU




În Italia poți studia medicină în engleză!


Prin fondarea primei universitati moderne in Europa, in orasul Bologna in 1088, Italia a revolutionat gandirea stiintifica, iar personalitati marcante precum Leonardo da Vinci si Galileo Galilei s-au impus cu desavarsire in toate domeniile prioritare ale timpului: inginerie, pictura, astronomie, sculptura, arhitectura, fizica, matematica si altele.

Astazi, Italia se poate lauda cu cele mai bune scoli de medicina in lume, multe dintre acestea cu o istorie de peste 500 de ani si regasindu-se in clasamentele celor mai prestigioase universitati internationale.

Desi foarte selective, universitatile de medicina din Italia sunt deschise studentilor din intreaga lume, iar din anul 2009 instruirea in cadrul facultatilor de medicina poate fi urmata si in limba engleza.



Unde si ce pot studia?













Care sunt cerintele de admitere?


• studii liceale (Diploma de BAC nu este necesara cand aplici)

• nivel de cunoastere a limbii engleze B2-C1 (TOEFL / IELTS)

• sustinerea unui examen comun de admitere (International Medical Admissions Test), care se va desfasura in Italia, la invitatia universitatii. Informatii despre examen si exemple de teste din anii precedenti gasiti in aceasta pagina.


Cu ce nota minima pot aplica?


La examenul de admitere IMAT sunt admisi candidatii cu orice nota pozitiva (adica mai mare de 5). Totodata, rugam sa notati ca admiterea la facultatile de Medicina este foarte competitiva, prin urmare, cunostinte avansate la Matematica, Biologie si Chimie sunt esentiale.


Trebuie sa vorbesc si Italiana?


Desi este un avantaj, cunoasterea limbii italiene nu este obligatorie pentru a aplica la facultatile de Medicina cu instruire in limba engleza.


Care-i marimea taxelor de studiu?


Universitatile publice (de stat) din Italia nu percep taxe de studiu fixe, acestea variind intre 900-2000 EUR/an. Marimea taxelor de studiu urmeaza a fi stabilita in baza veniturilor familiei din care provine studentul, indiferent de facultatea si programul ales.


Cand aplic?


Recomandam sa initiati aplicatia de admitere cu cel putin 1 an inainte (adica la finele clasei 11), insa nu mai tarziu de 01 Iulie al anului in care preconizati inscrierea la facultate.


Cand vor fi anuntate rezultatele admiterii?


Rezultatele admiterii vor fi anuntate la finele lunii septembrie a anului in care urmeaza sa incepeti studiul la facultate in Italia.

In cazul in care, pe parcursul primului semestru de studiu (Septembrie-Ianuarie), unul din candidatii admisi renunta la oferta de studiu sau este exmatriculat, locul de studiu va fi re-alocat candidatului urmator din lista de asteptare, conform scorului IMAT acumulat.


Cum aplic?


1. Completeaza un formular de inregistrare.

2. Un consilier EXCEL te va contacta in scurt timp cu mai multe informatii, acte necesare si pasi de urmat.


GET STARTED ➜


  • ETS

    ETS является неправительственной корпорацией, которая разрабатывает и администрирует международные языковые экзамены TOEFL.

  • DAAD

    DAAD (Германская служба академических обменов) – самоуправляемая организация высших учебных заведений Германии.

  • Британский Совет

    Неполитическая независимая организация которая представляет Великобританию за рубежом в областях культуры, науки, образования и профессиональной подготовки.

  • American Councils

    Международная некоммерческая организация, призванная продвигать образование и научные исследования во всем мире в рамках международных программ.

RBSM - русская школа-пансион на Мальте